Fenomenele de mauvaise conscience; negarea remuşcării. Când cineva îşi plasează părinţii sau bunicii la azil, e limpede că remuşcarea e totală; nivelul de nepăsare pe care trebuie să-l mobilizezi pentru a o compensa e pe măsură. Plăteşti sumele necesare, spui oricui că e vorba de bani mulţi, că ei trebuie plătiţi lunar, că în genere eşti un om ocupat, dar una peste alta totul e bine deoarece te-ai interesat, şi e vorba de una dintre cele mai bune, mai curate şi mai îngrijite case de sănătate. – Asta se traduce prin: mă mustră conştiinţa că sunt acolo, încerc să mi-o răscumpăr plătind onorariul de clinică, de fapt nu i-am mai vizitat de şase luni, de doi ani, şi n-am nici o tragere de inimă să mă duc, mă întreb uneori dacă-i mai iubesc, dacă mai ştiu că sunt vii, din când în când mi-i imaginez îngropaţi de câţiva ani într-un cimitir din apropiere, şi asta mă linişteşte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu