Politica prosoapelor

Auzisem o stire cum ca dragii nostri conducatori au dat comanda de prosoape speciale intrucat cele detinute de hotelul in care stateau nu erau suficient de pufoase. Ce sa vezi?! Au ajuns si prosoapele sa intre in politica. Eu ma gandeam asa: politica unor prosoape este sa-ti aduca mangaierea de peste zi si rasfatul unei atingeri. Realitatea imi spune urmatoarele: politica prosoapelor este de a intra in politica atunci cand isi pierd capacitatea de a-ti aduce mangaiere si rasfat. Aceasta ospitalitate hoteliera resimtita de guvernanti este intriganta insa nu m-am nascut nici politist si nici judecator ci simplu cetatean „cu drepturi egale”.

Polemici pot fi multe pe marginea subiectului. Emiterea unor judecati de valoare nu ne va face nici mai buni si nici mai drepti. Exista totusi o justificare plina de intelepciune pe care nu ne-o putem atribui noua ci tot unor prosoape si realitatii cotidiene:o baie te va face sa te simti mai curat, iar prosopul iti va da sentimentul stergerii pacatelor. Un prosop pufos nu reprezinta doar un detaliu. Un prosop pufos este atingerea uitarii, este scufundarea intr-o lume neclintita si imbratisarea unui moment de tandrete. Dupa toate acestea de la prosop la politica se pare ca este doar un pas. Unii il privesc ca un pas mic de copil iar altii precum un pas urias si neconcordant in lumea piticilor.

In caietul fiecaruia de sarcini ar trebui notat bunul simt. Se pare ca acesta lipseste cu desavarsire de pe ordinea de zi. Este adevarat ca prosopul poate fi un motiv bun de impaciuire sufleteasca, de relaxare completa insa el nu trebuie sa fie si un motiv politic. Civilizatia iti poate oferi satisfactii insa lipsa ei poate compromite o intreaga lume. Justificarea repetata a unui anumit tip de comportament inseamna o amprenta sociala bolnavicioasa de care nu se poate scapa decat prin extinctie.

Copilărie pierdută

Ce se întâmplă cu copiii din ziua de astăzi? Văd din ce în ce mai puţini copii jucându-se în parc cu mingea, cu paletele de badminton, dându-se în leagăn sau construind castele de nisip. Văd în schimb cum, copii aflaţi la vârste fragede, devin dependenţi de smartphon-urile şi Ipad-urile părinţilor. Ştim cu toţii că un creier tânăr este precum un burete, absoarbe informaţiile într-un mod foarte rapid şi este extrem de impresionabil.
 
Atunci când un copil alege jocurile video în detrimentul jocurilor clasice pentru copii, ar trebui să le dea de gândit părinţilor şi să constituie un semnal de alarmă. Copiii nu ar trebui să aibă permisiunea de a se juca pe jocurile video, până în momentul în care încep şcoala. De partea cealaltă avem acei copii şi acei părinţi care le impun acestora diverse activităţi, cursuri la care ei nu doresc să participe. Ar trebui să fie lăsaţi să îşi trăiască copilaria într-un mod simplu, aşa cum am făcut-o şi noi. Observ cum, timpurile s-au schimbat atât de tare încât nu li se mai permite copiilor să fie copii, de a avea acea perioadă de timp în viața lor în care nu li se impună o multime de lucruri de făcut sau în care să fie prea prinsi de tehnologia din jur pentru a se bucura de copilărie. Îţi aminteşti în mod sigur că,  atunci când erai copil , nu aveai nevoie de un telefon pentru a-ţi chema prietenii la joacă.Ştiai că ii vei găsi afară, iar dacă se intampla să nu îi găseşti, pur şi simplu puteai să îi chemi , strigându-i de la geam sau mergând la ei acasă. Lucrurile erau mai simple, mai frumoase, mai pure. Ne petreceam timpul afară, la joacă, nu în faţa unui computer sau butonând un smarthpone. Intram în casa doar să mâncăm dupa care ieşeam din nou. Ne jucam “raţele şi vânătorii”, “leapşa”, “de-a v-aţi ascunselea”, “peştii şi rechinii”, “ţară, ţară, vrem ostaşi, “flori fete şi băieţi”, “un, doi, trei, la perete stai”...şi lista poate continua la nesfârşit.
 
Am avut o copilărie fericita datorită căreoa am reuşit să adun multe momente frumoase şi multe amintiri dragi.          






O zi ploioasă

Nu te încearcă un sentiment prea placut atunci când deschizi ochii, dis de dimineaţă, te uiţi pe geam şi vezi un decor gri şi mohorât. O stare de somnolenţă îţi apasă pe pleoape, parcă întregul tău sistem locomotor îşi dă “shut down”. În mod sigur ai vrea ca acum să locuieşti într-o casa hi-tech, să îţi poţi schimba priveliştea apăsând pe un buton de la telecomandă, bineînteles imaginea să fie una 3D, eventual cu o plajă, o mare şi raze de soare. Mai bine ar fi să te poţi teleporta direct într-un astfel de loc, când plouă sau fulgeră, sau ninge, sau pur şi simpu pentru că poţi.
Cam ce e de făcut într-o zi ploioasă, pe o vreme mai capricioasă ca o mireasă aflată în căutarea rochiei perfecte? Când eram pe la vârsta adolescenţei, îmi plăcea foarte mult să privesc pe geam cum plouă, ascultând Vivaldi. Mă ţinea acolo, prinsă în moment, fără absolut niciun gând care să îmi zburde prin minte. Îmi dădea o senzaţie de linişte şi pace.
Acum parcă, obişnuită fiind cu toata agitaţia din jur, nu îmi mai pot face mintea să stea neclintită. Tot caut să fac ceva, să mă ţin în mişcare, şi o vreme ploioasă nu mai e pe placul meu de mult pentru că mă face să fiu statică oarecum. Trăim într-un oraş agitat, cu multe lucruri care ne distrag atenţia, ne fac să fim şi noi agitaţi , mereu pe fugă, mereu încercând să facem mai multe lucruri în acelaşi timp. Suntem la foc continuu, tot timpul prinşi într-o activitate, sau două, sau trei. Am uitat cum să privim pur şi simplu picăturile de ploaie, crengile copacilor cum se miscă uşor, să respirăm şi să inspirăm, aducându-ne starea de bine pe care cu disperare o căutăm, neştiiind că, de fapt, stă în lucruile simple.
Asa că, hai să ne amintim, că nu vremea ne  influenţează starea de bine ci atitudinea pe care o aveam asupra ei. Poţi alege să fii nemulţumit că plouă, dar va opri asta ploaia? Nu, dar tu te poţi opri din a fi nemulţumit şi poţi să alegi ce vrei să faci cu ziua ta şi cum vrei sa fie.