Martisoare

Martisoarele vestesc sosirea primaverii. Imi place cand aud acest cuvant. Incepe forfota de primavara. Barbatii se agita, prin piete, prin florarii. Copiii, vor sa duca martisoare la scoala, la gradinita, barbatii musai sa dea martisoare colegelor. Se simte primavara in aer, cand zici martisor!. Doar ca mie mi se pare aiurea sa vezi ce preturi aberante pun unii la martisoare. Eu nu as da 10 lei pe un martisor, de nici o forma, si de nici o culoare. Dar pana la urma nu eu trebuie sa le ofer. Imi sunt oferite.

Tin minte ca tata, mereu ne cumpara, mie si mamei, cate un martisor si cate o floare. Si ce fericite eram. Apoi urma unul de la fratele meu. Mergeam la scoala si mai primeam si de acolo. Daca aveam noroc. De obicei primeau martisoare, fetele care aveau pretendenti. Eu nu intram in categoria aceasta. Nu am prea avut prentendenti. Pe masura ce cresteam, martisoarele se transformau in bani. Primiti tot de la tata evident.

La scoala nu am prea primit. Abia la munca am inceput sa primesc martisoare si flori. Si era un sentiment fain. Sa nu va imaginati, ca sunt ca muma padurii de urata, dar eu nu prea socializez de felul meu. Nu imi place sa fiu judecata. Si de obicei oamenii judeca destul de repede. Si pun etichete. Intr-un fel ma bucur ca nu am baieti. Am scapat de o cheltuiala, primavara. Sau cel putin asa cred. Desi nici de fete nu ma plang. Cresc si o sa ceara ele bani de diferite martisoare vestimentare.