Mereu detestam sa dorm de amiaza cand eram copil. Nu intelegeam ce atat nevoie sa dormi de amiaza, daca dormi noaptea. Pana am mers la scoala, mama mereu ne punea sa dormim. In special pe mezin. Si cum el nu dormea daca nu dormeam si eu, pune-te fata si dormi de vrei, de nu vrei. Cum am ajuns sa ramanem singuri acasa am sarit peste etapa asta.
Mama insa de fiecare data cand ajungea acasa de la munca se punea la un somn scurt de amiaza. Pfuai, ce ma suparam. Ca nu aveam voie sa facem galagie, trebuia sa stam cuminti. Tata exact la fel facea. Ei, daca atunci nu intelgeam niimic din toate asta, acuma procedez exact la fel. In week-enduri doar, ca avand in vedere ca eu ajuns acasa la ora 18, de la munca nu mai apuc sa dorm de amiaza. Acum, insa de cand stau acasa, asa ma atrage patul la amiaza, de nu am cuvinte sa va explic. Si de cele mai multe ori cedez. Insa rau fac fiindca nu mai pot dormi noaptea. Stau si ma uit la tavan, ma gandesc ce am de facut in ziua urmatoare si asa mai departe. Cea mai nasola faza e ca daca pe mine ma lasi sa dorm de amiaza, pai iti dorm frate, de le rup. Sunt in stare sa dorm si 5 ore legate. Habar nu am de ce. O fi vreo mostenire de familie. Ca si pe mama daca o lasai dormea mult si bine.
Are si copila mea, momente cand doarme foarte mult de amiaza, momente cand doarme relativ putin, sau cand efectiv nu vrea sa doarma deloc. Si cand nu vrea sa dorma, eu parca uit subit ca nici mie nu imi placea treaba asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu