S-a tot vorbit despre dragostea de mama. Insa prea putin de dragostea copilului fata de parinti. Cred ca fiecare dintre noi isi iubeste parintii din tot sufletul. Evident ca apar si conflicte, iar cand suntem mici nu intelegem multe lucruri din ceea ce fac ei. Dar mi-am dat seama ca tot ceea ce fac, este spre binele nostru, al copiilor.
Imi amintesc ce suparata eram de fiecare data cand ma certa mama, pentru vreo prostie pe care am facut-o. Eram atat de suparata si vorbeam asa de urat despre ea. Tata nu ne prea certa, dar atunci cand se enerva pe noi, ne vorbea foarte urat. Si sufeream foarte mult. De multe ori preferam sa-mi dea o palma decat sa vorbeasca asa cu mine. Insa am trecut peste, fiindca stiu ca asta era felul lor de a ne arata ca ne iubesc.
Apoi cand am mers la scoala, ma suparam fiindca pentru ei, mereu era important aspectul notelor. Si nu intelgeam de ce. Azi am inteles. Desi nu aveau in totalitate dreptate. Si ma suparam tare. Nu puteam sa ma imbrac asa cum voiam eu, nu aveam voie sa stau afara decat pana la o anumita ora. Mai tarziu in adolescenta, cu greu m-a lasat mama sa merg intr-o discoteca. Oricum nu mi-a placut mie prea mult sa merg in cluburi. Fratele meu, fiind baiat, avea probleme de alta natura. Insa el nu s-a inteles prea bine cu ei, niciodata, fiindca este un caracter dificil.
Azi imi dau seama cat de multe sacrificii, au facut ai mei pentru noi. Cat de mult se agita pentru cea mai mica problema care apare in viata mea. Trist este ca, in familia noastra, nu prea s-a comunicat pe tema iubirii. Nu prea ne-am spus unul altuia Te iubesc.:). Din pacate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu