Limite

Cum ne stabilim limitele? (şi nu ma refer aici la analiză matematică). Cred ca ţine de noi unde decidem să ne oprim şi unde tragem linia dincolo de care nu avem voie să păşim. Noi dictam regulile jocului. Noi deţinem controlul. Noi suntem la volan şi putem apasa pedala de acceleraţie sau putem frâna.

Limitele nu ar trebuie să existe pentru noi atunci când ne punem în cap să ne împlinim un vis.Trebuie să trecem peste orice fel de obstacol şi să lăsăm in spate tot ceea ce ne limitează, fie ca este un esec din trecut, frica de necunoscut sau nesiguranţa. Astfel de "bagaje" sunt greu de cărat şi nu fac decât să ne încetinească. Însa, cu toţii încercam să ne autodepăsim, să ne forţăm limitele. Cel mai plăcut sentiment îl avem atunci când reusim să realizam ceva ce părea într-un anumit moment chiar imposibil. Şi atunci cum de am reuşit? Am reuşit pentru ca am uitat de limite şi am avut în ochi doar rezultatul final. Am reusit pentru că nu am mai spus “nu pot face asta”.

Dacă vizualizam doar rezultatul spre care tindem drumul e infinit mai scurt şi mai uşor de parcurs, piedicile devin nesemnificative iar noi mai încrezatori în propriile forte. Pai cum am putea oare limita iubirea? Cum am putea limita credinţa? Cum am putea limita dorinţa unui om de a lupta pentru viata lui chiar şi atunci când diagnosticul nu e in favoarea lui? Cum putem limita o pasiune ce ne motivează sa fim mai buni în fiecare zi? Cum putem limita o prietenie adevărată? Nu, nu putem. Limitele sunt bune doar atunci când ne ţin departe de un potenţial pericol. Poate când ne ţin departe chiar de propria persoana. Pentru că, uneori devenim atât de egoisti încat uităm că depăşim nişte limte şi rănim alte persoane. E bine să ştim când trebuie să folosim limitele şi când nu. Aşa că folosiţi-le sau lasaţi-le să tindă spre inifinit.