Drumul meu prin viata trecuse, la un moment dat, si printr-un teatru de revista, unde exista (pentru culoare, probabi!) si o sectie de balet. Ma ocupam cu mai multe lucruri acolo (concepeam decoruri, faceam aprovizionare, figuratie, de toate!), dar cel mai mult imi placea, lasind munca la o parte (pe care o faceam din psiune ), sa asist la repetitiile grupului de balet, compus din vreo douazeci de fete frumoase, printre care si Laura, iubita mea (asa cum ma iluzionasem eu, la inceput, si cum ma iluzionez inca !).
O placusem din prima clipa si ma straduisem din rasputeri sa-i cistig inima ( si nu eram singur!). Imi acceptase avansurile abia dupa ce isi luxase piciorul in timpul unei repetitii si o dusesem in brate pina la spital. Ne vedeam zilnic, mergeam adesea la cinematograf sau la vreo cofetarie, insa relatia noastra baltea, era, mai degraba, o relatie de prietenie, decit de dragoste. Mie mi-ar fi placut, desigur (ca oricarui barbat!), s-o vad in patul meu ( contorsionindu-se si fringindu-se ca pe scena!), dar viata, din pacate, avea alte planuri pentru noi. In al doilea an al relatiei noastre, Laura se imbolnavise subit (nu vorbise cu nimeni despre cauza sau despre natura bolii, nici chiar cu mine!), se internase la o clinica din afara, de unde, trei luni mai tirziu, ii venise doar numele.
Fusese prima incercare a vietii mele (una dintre cele mai dureroase pe care le-m trait vreodata!) careia ii supravetuisem in mod bizar, fiind la un pas de marginea prapastiei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu