Ma uit cu jind azi la copiii de pe strada si imi dau seama ce dor imi e de copilarie. De fapt, nu neaparat de copilarie ci de momentele acelea de liniste. Momente in care nu ma gandeam la nimic altceva decat la joc si joaca.
Asteptam vacanta de vara sa pot sta afara cat mai mult posibil, sau ma bucuram de faptul ca nu trebuia sa ma trezesc de dimineata. Prin urmare profitam de acest fapt si dormeam mult, foarte mult. Chiar si pana la amiaza. Doar ca eu in vacanta de vara stateam mai mult pe la bunici si nu prin oras. In schimb fratele meu, nu statea mai mult de doua saptamani nicodata la tara. Nu ii placea si gata. Erau mometele mele sublime de relaxare.
Daca in schimb stateam in oras, eram prin fata blocului toata ziua. Urcam sus doar cat sa mancam si sa facem un dus si coboram la joaca. Ah ce vremuri minunate. Parca acum copiii nu se mai stiu juca. Totul merge mult prea repede. Nici vacantele nu mai sunt ce erau candva. Parca si astea s-au scurtat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu